Despre liceu
In spatele Dealului Patriarhiei, la numarul 63, al strazii Principatele Unite, se afla o cladire impunatoare, de o eleganta discreta, cu detalii arhitectonice ce ar starni invidia unui curator de muzeu. Este cladirea care adaposteste un adevarat lacas de cultura, prima unitate de invatamant vocational muzical din tara, care astazi poarta numele celebrului compozitor roman Dinu Lipatti. Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti” din Bucureşti este o instituţie de stat de învăţământ vocaţional pentru specializările Muzică şi Arta actorului, cu o prodigioasă activitate pedagogică şi artistică de-a lungul celor peste şapte decenii de existenţă. Misiunea instituţiei noastre este de a pregăti copii şi tineri talentaţi din toate treptele învăţământului preuniversitar pentru o carieră de succes în lumea muzicii şi a artei dramatice, bazată pe cunoştinţe solide de cultură generală şi o educaţie artistică de excepţie. Colegiul, fondat în 1949, a fost primul liceu de muzică din România, numindu-se, într-o perioadă, Şcoala de Artă nr. 1, apoi Liceul de Artă. Din anul 1990 a primit, în semn de prețuire, numele celebrului muzician român Dinu Lipatti, artist strălucit şi om de o rară distincţie şi modestie. Pentru merite deosebite în activitatea didactică şi vocaţională, instituţia noastră a fost ridicată la rangul de Colegiu Naţional, titlu pe care-l onorează an de an cu realizări de vârf în concursurile şi manifestările artistice naționale şi internaţionale.
Ofertă educațională
FILIERA/PROFIL/DOMENIUL PREGĂTIRII DE BAZĂ/SPECIALIZARE | Număr clase | Număr total locuri | Număr total locuri pentru elevii romi | Calificare profesională | Codificare | Observații |
---|---|---|---|---|---|---|
ARTISTIC-MUZICĂ | 3 | 72 | 6 | instrumentist |
| |
ARTISTIC-TEATRU | 1 | 24 | 2 | instructor de teatru |
Premii, personalități, titluri obținute
- Dezvoltarea orchestrei simfonice
- Infiintarea orchestrei de muzica / bigband
- Colaborarea cu personalitati artistice in vederea master class / evenimente artistice muzicale si teatrale;
- Mobilitatea tinerilor in spatiul artistic european, in colaborarea artistica
Dintre cei peste cinci mii de absolvenţi ai Colegiului Naţional de Arte „Dinu Lipatti”, mai mulți de trei sute sunt nume ilustre pe scena muzicală naţională şi internaţională: Ileana Cotrubaş, Lucia Ţibuleac, Bianca lonescu, Angela Burlacu-Gheorghiu şi Octavian Naghiu (canto), Aurelian Octav Popa, Gheorghe Zamfir, Liliana Ciulei, Mihaela Martin şi Marin Cazacu (solişti instrumentişti), lon şi Bogdan Cristinoiu, Adrian Daminescu (muzică pop), Benone Sinulescu şi lonuţ Dolănescu (muzică populară) şi mulţi alţii.
Se cuvin adăugate aici şi numele unor mari pedagogi care i-au îndrumat, între ei regăsindu-se cadre universitare, autori de manuale şi programe şcolare. Respectând memoria tuturor acestora, amintim aici pe câţiva dintre primii noştri mentori: Filaret Barbu, Victor Giuleanu, losif Conta, George Manoliu, Dan Cumpătă, Cecilia Geantă, Florino Dellatolla, Maria Şova, Cici Manta, Gina Solomon, Ana Altenliu-Pitiş ş.a. Alături de ei au predat în Colegiul nostru şi artişti consacraţi, precum Maria Tănase, Fănică Luca, lon Pantazi sau Dan Mizrahy. Această elită pedagogică a format, la rându-i, profesori de mare valoare, atât în invăţământul preuniversitar, cât și în cel universitar; mai mult de jumătate dintre cadrele didactice ale Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti au absolvit Colegiul „Dinu Lipatti”.
Obiective
- Cresterea calitatii selectiei elevilor
- Organizarea evenimentelor specific artistice de tip competitie, recitaluri, concert, piese de teatru menite sa evidentieze competitiile artistice ale tinerilor;
- Participarea si motivarea elevilor in evenimente artistice (muzicale si teatrale desfasurate pe scene consacrate ale Bucurestiului si ale tarii (Ateneul Roman, Sala Radio, Teatrul National);
Proiecte educationale bazate pe interdisciplinaritate
Dotări
Colegiul nostru dispune de o sala de concerte modernizata, Sala ”Bach” pentru auditii si recitaluri, proaspat renovata, sali pentru studiul instrumentelor muzicale, sala de sport, doua laboratoare de informatica, camin, cantina.
Evenimente reprezentative
- Ziua liceului este sarbatorita in fiecare an pe 19 martie, ziua in care s-a nascut Dinu Lipatti
- Concert aniversar , Ateneul Roman, 24 martie 2019 – „70 de ani de la infiintarea colegiului”, prima scoala de muzica din Bucuresti,
https://www.youtube.com/watch?v=_uWAaeveimU&feature=youtu.be
- Imnul Colegiului National de Arte “Dinu Lipatti”
https://www.youtube.com/watch?v=SQCH5Q1gYHg
- Ziua portilor deschise – 28 februarie 2020
- Concertul absolventilor, Ateneul Roman, mai 2019
https://www.youtube.com/watch?v=0OR2LTjX9u8
- Stagiunea de concerte 2019-2020
https://www.facebook.com/1506530479620437/photos/a.1506752966264855/2436323683307774/?type=3
- Master class de canto si pian
- Actiune metodica catedra Invatatori, 16 mai 2019
- Concertul orchestrei de muzica populara – Taraf Colegiul National de Arte „Dinu Lipatti” – 7 martie 2019
- Emisiune spectacol in direct Radio Romania Antena Satelor, 28 februarie 2019
Informații utile
Locație
Specializări
- Muzică
- Teatru