Şcoala pentru învăţătură veterinară ia ființă în anul 1856, când Dr. Carol Davila a fondat în Bucureşti prima şcoală de medicină din ţările balcanice care avea şi cursuri în domeniul bolilor animalelor.
În 1861 domeniul Medicină veterinară a devenit independent, ca Şcoală veterinară, cu un plan de învăţământ propriu.
În 1883, sub direcţia Profesorului Alexandru Locusteanu, Şcoala Veterinară a obţinut statutul de Şcoală Superioară de Medicină Veterinară și se începe construirea clădirilor din actualul campus, prin cumpărarea unui teren de 3 ha (între Splaiul Independenţei şi strada Izvor) de către trei profesori ai vremii.
În anul 1921, este votată Legea transformării Şcolii Superioare de Medicină Veterinară în Facultate. Prin acest act, învăţământul medical veterinar şi-a primit consacrarea definitivă ca învăţământ universitar. La acel moment, era singura facultate de medicină veterinară din Balcani, mulţi studenţi din ţările vecine (Bulgaria, Iugoslavia, Macedonia, Albania, Grecia) au absolvit şi încă absolvă în România.
Din 1921 până în 1948 facultatea noastră a fost integrată în Universitatea Bucureşti, iar din 1948 până în prezent în Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti. Din 1887 până în prezent, facultatea este aşezată şi funcţionează într-un campus larg (între Splaiul Independenţei şi strada Izvor), întrerupându-şi activitatea în acest perimetru doar în două momente ale existenţei sale – al II-lea Război Mondial (cu revenire în anul 1952) şi în perioada 1985-1989.
Din 1990 a început renovarea vechilor clădiri, iar în paralel cu activităţile de restaurare s-au găsit modalităţi de reluare a activităţii didactice în vechea facultate.
De-a lungul timpului, Alma Mater a învăţământului veterinar românesc a evoluat continuu, prin diversificarea ofertei educaționale, prin profesionalismul cadrelor didactice și prin dezvoltarea facilităților, culminând cu deschiderea, în martie 2020, a primului Spital Universitar de Urgență, din țară și în primele cinci din Europa, Prof. univ. Dr. Alin Bîrțoiu.
În cadrul acestei facultăți există două programe studii de licență Medicină Veterinară (cu predare în limbile română, engleză și franceză) și Controlul și expertiza produselor alimentare, iar activitățile din cadrul facultății se desfășoară într-un campus propriu de aproximativ 6 hectare, situat în centrul Bucureștiului, vis-à-vis de Opera Națională, pe Splaiul Independenței nr.105.
Facultatea de Medicină Veterinară din București este prima facultate de profil din România evaluată și inclusă din martie 2002 pe lista facultăților aprobate de către Asociația Europeană a Instituțiilor de Învățământ Veterinar (European Association of Establishments for Veterinary Education – EAEVE).
De asemenea, domeniul medical veterinar este unul reglementat sectorial la nivel european prin legislația specifică, respectiv Directiva 2013/55/UE de modificare a Directivei 2005/36/CE transpusă în legislația românească prin HG 469/2015; pregătirea studenților pe parcursul celor 6 ani de studiu (competențele și abilitățile dobândite) și diploma obținută fiind recunoscute în mod automat în întreaga Europă încă din prima zi. Studiile medical veterinare înglobează o pregătire complexă și se constituie într-un program unitar de studii universitare oferite comasat licență și master. Titlul obținut este de Doctor Medic Veterinar.
Absolvenții se pot angaja în următoarele domenii:
– medic veterinar de liberă practică în spitale, clinici, cabinete veterinare atât în România, cât și la nivelul european
– medic veterinar în structurile specifice publice sau private, în domeniul supravegherii, controlului și asigurării igienei alimentare și a sănătății publice, în laboratoare de profil
Din punct de vedere administrativ, Facultatea de Medicină Veterinară are în componenţa sa cinci departamente
– Departamentul Ştiinţe Preclinice;
– Departamentul Științe Paraclinice
– Departamentul Producții Animaliere și Sănătate Publică;
– Departamentul Științe Clinice I
– Departamentul Științe Clinice II
– Spitalul Universitar de Urgență Prof.univ.dr. Alin Bîrțoiu
Facultatea de Medicină Veterinară
Date de contact
- +40 21 318 0469
- Splaiul Independenței nr.105 030167
- info@fmvb.ro
- https://usamv.ro
Loading...
No Records Found
Sorry, no records were found. Please adjust your search criteria and try again.
Maps failed to load
Sorry, unable to load the Maps API.
Preferate