Despre noi

Liceul Tehnologic Special „Regina Elisabeta” este urmaș al  primei școli pentru nevăzători din Vechiul Regat înființată în 1901 la Focșani. Piatra de temelie a actualului sediu a fost pusă de Regina Elisabeta  a României la 5/18 octombrie 1908, lucrările încheindu-se în 1909. Aici  s-a inaugurat ” Așezământul Vatra Luminoasă”, cu o școală pentru copii și adolescenți, cu atelierele și azilul pentru adulții fără vedere.

Azi, Liceul Tehnologic Special „Regina Elisabeta” școlarizează elevi cu deficiențe de vedere (nevăzători și slabvăzători)  la:

• Nivel  liceal (curriculum național) de 4 ani

− filieră teoretică, profil uman, filologie;

− filieră tehnologică, domeniul tehnic, fabricarea produselor din lemn, calificare tehnician în prelucrarea lemnului;

• Nivel profesional (curriculum adaptat) de 4 ani

– filiera tehnologică, profil tehnic, fabricarea produselor din lemn, calificarea tâmplar universal

• Nivel postliceal  (curriculum  național), de 3 ani

– domeniul – sănătate și asistență  pedagogică, specializarea – asistent medical balneofiziokinetoterapie  și recuperare

Absolvenții de liceu, cu sau fără diplomă de bacalaureat, pot urma cursurile de zi ale învățământului postliceal sanitar cu o durată de 3 ani, domeniul Sănătate și Asistență Pedagogică, calificarea profesională Asistent medical balneofiziokinetoterapie și recuperare.

Unitatea are angajați profesori specializați în educația și instruirea elevilor cu probleme vizuale, în tehnicile de scriere și comunicare specifice, de maiștri și ingineri în procesul de formare profesională, iar la nivel postliceal beneficiază de personal medical de înaltă specializare.

Cursurile teoretice și cele de formare profesională se desfășoară în săli de clasă, cabinete, laboratoare, ateliere dotate cu tehnologie adaptată tuturor gradelor de dizabilitate vizuală. Elevii beneficiază de mașini de scris în Braille, de laptop-uri si tablete cu program de voce electronică și de mărire a imaginii, de lupe de birou și portabile.

La nivel postliceal, practica medicală a elevilor de anul I se efectuează în cabinetele unității care au asigurată aparatura, inclusiv laser, la cele mai înalte standarde.  Pentru anii II și III, această activitate se desfășoară în spitale de recuperare și în institute de specialitate din capitală, ceea ce asigură competențe și performanțe profesionale notabile.

Liceul Regina Elisabeta  funcționează în patru corpuri de clădire. Dispune de internat, cantină, cabinet de medicină generală, cabinet stomatologic, săli de sport, panou de escaladă, club de șah, sală de kinetoterapie și fitness, sală de lectură, bibliotecă, sală de festivități, cabinetul  tiflopedagogic gestionat de profesorii preparatori nevăzători, grădină senzorială, spații pentru dezvoltarea orientării și a mobilității nevăzătorilor și o generoasă zonă verde pentru recreere.

Școala găzduiește  Muzeul Braille cuprinzând exponate de epocă, materiale scrise și echipamente tehnice utilizate de nevăzători de-a lungul timpului. În corpul construit de Regina Elisabeta se află Capela „Izvorul Tămăduirii” deservită de un preot.

În vederea derulării a numeroase activități și proiecte cu caracter extracurricular și extrașcolar, unitatea a încheiat parteneriate cu autorități publice locale, regionale, naționale și internaționale și organizatii nonguvernamentale precum: Universitatea din București – Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Primăria Municipiului București, Primăria Municipiului București sector 2, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Inspectoratul Școlar al Municipiului București sector 2, Consiliul Național al Dizabilității din România, Asociația Nevăzătorilor din România, Asociația Climb Again, Fundația Light into Europe, AMAIS, Asociația Notarilor Publici București, Sense Internațional, Ambasada Turciei, Alternative Tours & Events, Asociația Joc Responsabil, Asociația Preventis, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Asociația „Pas în doi” etc.

Liceul Tehnologic Special ”Regina Elisabeta” are Acreditare Erasmus+ 2021 – 2027 și derulează programe VET pentru nivelurile profesional și postliceal cu unități similare din: Portugalia, Spania, Italia și Grecia.

Specializări

 

  • Nivel liceal (curriculum național) de 4 ani

− filieră teoretică, profil uman, filologie;

− filieră tehnologică, ciclul superior al liceului, domeniul tehnic, fabricarea produselor din lemn, calificare tehnician în prelucrarea lemnului;

  • Nivel profesional (curriculum adaptat) de 4 ani

– filiera tehnologică, profil tehnic, fabricarea produselor din lemn, calificarea tâmplar universal

  • Nivel postliceal(curriculum  național), de 3 ani

– domeniul – sănătate și asistență pedagogică, specializarea – asistent medical balneofiziokinetoterapie și recuperare

 

 

Fotografii