Despre liceu

Liceul 30 a luat fiinţă în anul 1957. Cursurile s-au desfăşurat  mai întâi în incinta actualei şcoli 102, în cartierul Apărătorii Patriei, apoi, odată cu introducerea cursurilor serale în 1959, sediul a fost transferat într-o clădire nou construită – actuala Şcoală generală 190,  „Marcela Peneş“, plasată pe strada Niţu Vasile. Din 1971, liceul funcţionează în localul din str. Trivale, nr. 29, dat în folosinţă la 1 ianuarie, fără finalizarea lucrărilor pentru laboratoare, completate şi utilate ulterior, prin efortul susţinut al elevilor şi profesorilor.

Anii ’70 sunt marcaţi, de asemenea, de prezenţa şi schimbul benefic de opinii cu elevii liceului a unor per­sonalităţi marcante din viaţa cultural-ştiinţifică, precum academicienii Nae Teodores­cu, Alexandru Dima, Tamara Dobrin ori Octav Onicescu, al cărui nume va deveni ulterior şi numele liceului. În 1976,  Liceul 30 se transformă în Liceul real-umanist nr.8, apoi, din toamna lui 1977, şcoala se schimbă radical, căpătând profil indus­trial şi, implicit, titulatura Lice­ul industrial nr. 27.  După o scurtă pe­rioadă de scădere a numărului de clase la începutul anilor ’70, acum se remarcă un pu­ternic reviriment în privinţa numărului de elevi, dar şi a dotării cu materiale şi mobi­lier şcolar, datorate preluării de către IMUC a liceului.

În toamna anului 1992, Liceul industrial nr. 27 a primit numele de Grup Şcolar „Octav Onicescu”, iar în prezent liceul şi-a câştigat statutul de Colegiu Naţional, prezentând o bogată ofertă şcolară de clase cu pro­filuri diverse: matematică-informatică, discipline umaniste şi socio-umaniste. Cabinetele şcolare nou formate sau cu istorie contemporană cu şcoala – chi­mie, fizică, limbi străine, informa­tică, proiecte europene, biologie, cabinetul psiho-pedagogic – asigură pătrunderea în atmosfera de lucru specifică fiecărui obiect de studiu şi îmbunătăţesc cali­tatea formării în domeniul ales de elevi.

În anii 2012 și 2015, Colegiul Naţional „Octav Onicescu” a devenit Școală Europeană. În acest an școlar candidează la titlul de Școală-ambasador a Parlamentului European.

Ofertă educațională

FILIERA/PROFIL/DOMENIUL PREGĂTIRII DE BAZĂ/SPECIALIZARENumăr claseNumăr total locuriNumăr total locuri pentru elevii romiNumăr total locuri pentru elevii cu CESMedia ultimului admisCodificareObservații

Matematică-informatică

378638,65321

1 intensiv informatică, 1 intensiv limba engleză

Filologie

252428,57322 

Ştiinţe sociale

252428,65323 

Premii

ȘCOALĂ EUROPEANĂ 2012, 2015

MEMBRU ACES, ORACLE ACADEMY

PARTENER UNESCO

CANDIDAT LA TITLUL DE ȘCOALĂ-AMBASADOR A PARLAMENTULUI EUROPEAN

 

OLIMPIADE ȘI CONCURSURI

 Premii la Olimpiadele naționale de: Matematică (2002, 2003, 2004, 2005); Chimie (2005); Latină (2004, 2005, 2006, 2007, 2009, 2010, 2012, 2013, 2014, 2015, 2016, 2017); Istorie (2000, 2006); Informatică (2008, 2009, 2010, 2017)

 Concursuri Internaționale de Limba latină – 2007, 2011

 Made for Europe – 2008, 2009, 2010, 2011, 2012

 Concursul Național SNAC 2013, 2015, 2016, 2017, 2019

 Gala EduManager, Locul I – categoria Comunicare în mediul online – ”Un loc sub soare pentru fiecare”- 2016, Diploma de excelență– Proiect ”Mediul virtual, modalitate inedită de educație”- 2017, Diplomă de excelență – Proiect ”O școală mai bună prin comunicare”- 2018, Diplomă de excelență – Proiect  ”Provocările profesorului în era digitală” – 2019

 Locul I – Competiția Națională ”Școala Altfel”2016, domeniul Cetățenie democratică și responsabilitate socială

 Câștigători ai Competiției Naționale ”Bani pentru Școala Ta” – Junior Achievement 2017

 Câștigători ai Competiției Naționale ”Susțin educația  financiară în comunitatea mea” – Junior Achievement 2019

ACTIVITĂȚI ȘI COLABORĂRI INTERNAȚIONALE

 Proiecte eTwinning

 Proiecte ACES

 Proiect Comenius ”Between Religions and Ethics – a Common Ground” – România, Turcia, Polonia, Spania – 2012-2014

 Proiect Grundtvig ”Common Stories of Europe” – parteneri Portugalia, Italia, 2012-2014

 Proiect Grundtvig ”Core” – parteneri Anglia, Turcia, Italia, Lituania, Letonia, Bulgaria—2013-2015

 ”Teatru și viața” – Program finanțat prin EEA GRANTS 2015-2016

 Proiect Erasmus+ Peer Impression – A Common Framework for Raising Tolerance and Mutual Understanding in Europe, parteneri Portugalia, Italia, Grecia, Turcia 2019-2021

 

          Există un număr mare de elevi participanţi şi premianţi la concursurile şi olimpiadele naţionale (limba latină, informatică), precum şi la competiţiile sportive de nivel naţional, european sau mondial (atletism, karate, handbal), concursuri extraşcolare pe teme de ecologie, mediu, ştiinţe, la nivel naţional şi internaţional (Media Junior, Eco Fest, Universul Ştiinţelor, Leaf, Young Reporters). Elevii colegiului au obținut un număr mare de distincţii, la nivel de sector, municipiu, naţional şi internaţional, în cadrul olimpiadelor și concursurilor școlare. Mulți dintre absolvenții colegiului au aplicat și au fost admiși de instituții de învățământ superior din străinătate.

 

Procentul de promovare la examenul național de bacalaureat este peste media națională:

2015– 91,24%,

2016 – 96,11%,

2017 – 94,39%,

2018 – 87,98%,

2019 –  99%

 

 ALTERNATIVE EDUCAȚIONALE

  • Club de dezbateri
  • Club de Public Speaking
  • Club de jurnalism, Teatru școlar
  • Programul Național România citește
  • Educație economică— Programul Junior Achievement
  • Învățarea limbilor străine în context european
  • Club european
  • Organizația Internațională a Francofoniei
  • Campania de voluntariat ”Zâmbetul din cutie”
  • Acțiunea Comunitară – SNAC
  • Proiecte CIVITAS, Salvați Copiii
  • Street dance

– Proiectele Eratosthenes și STEM Discovery Day

Obiective

– formarea graduală a fiecărui cadru didactic, în vederea implementării metodelor şi tehnicilor de plasare a elevului în centru demersului didactic prin participarea la stagii de formare continuă şi perfecţionare;

– dezvoltarea reţelei de orientare şi consiliere care să permită fiecărui elev al colegiului dobândirea competenţelor necesare pentru planificarea carierei;

– creșterea procentului de promovare la examenul de bacalaureat;

– creșterea numărului de elevi distinși la olimpiade și concursuri școlare;

– diminuarea absenteismului;

– diversificarea ofertei CDȘ;

– promovarea imaginii şcolii pe plan intern şi internaţional prin participarea la proiecte/programe;

– atragerea de fonduri prin participarea/inițierea de proiecte în vederea modernizării instituţiei.

Dotări

Până la data de 1 septembrie 2020, colegiul este în proces de reabilitare/modernizare.

Dotările de care dispune sunt:

  • 2 terenuri în aer liber
  • sală de sport
  • 17 săli de curs
  • 14 laboratoare şi cabinete – 5 laboratoare de informatică, toate conectate la Internet, un laborator de fizică, un laborator de chimie, un cabinet de limbi străine moderne, un cabinet de biologie, un cabinet de geografie, un cabinet de proiecte europene, un cabinet de consiliere psiho-pedagogică, un cabinet medical, un cabinet de stomatologie
  • o bibliotecă
  • sediul C.E.A.C.
  • 3 compartimente pentru serviciile secretariat, contabilitate, administraţie, informatizare
  • cancelarie
  • cabinetul directorului

cabinet pentru directorul adjunct şi pentru coordonatorul de proiecte

Evenimente reprezentative

Ziua liceului este și ziua porților deschise, 6 iunie

Informații utile

Specializări

  • Filologie
  • Matematică-informatică
  • Științe sociale

Fotografii