Despre liceu

Liceul Teoretic „Jean Monnet” din Bucureşti a fost înfiinţat la data de  1 septembrie 1963, cu denumirea  de „Școala secundară mixtă nr. 24”. Din anul 1965 şi până în 1982, s-a numit „Liceul de Matematică – Fizică  Nr.2”,  denumire cu care s-a impus constant ca un liceu de elită, deşi a fost în competiţie cu multe licee bucureştene ca „N. Bălcescu”, „Mihai Viteazul”, „Gheorghe Lazăr”, „I.L. Caragiale”, „Iulia Haşdeu”, astăzi devenite Colegii Naţionale. Din anul 1982 și până în anul 1990 a funcționat sub denumirea de  „Liceul  Industrial  Nr.32”, iar din 1990 până în 1992 s-a numit Liceul Teoretic ,,George Călinescu”. Din 1992 a primit numele de  Liceul Teoretic ,,Jean Monnet,, pe care îl poartă şi astăzi.

 

Menţionăm că o dovadă a recunoaşterii valorii sale în perioada respectivă, a fost chiar faptul că, într-o epocă în care majoritatea şcolilor secundare au fost transformate în licee industriale, acesta a rămas unul dintre cele cinci licee de matematică – fizică din Bucureşti. Denumirea de Colegiu Național nu îi poate fi atribuită, deoarece, conform legislației, este necesar să împlinească cel puțin 75 de ani de existență.

 

          Situat în cartierul Primăverii, Liceul Teoretic „Jean Monnet” a primit elevi din toate  zonele  capitalei, iar în ultimii ani, ca urmare a modificării regulamentului de admitere, atât din Bucureşti  cât şi din judeţele limitrofe. Tradiţia şi rezultatele l-au impus în rândul părinţilor şi al elevilor ca fiind liceul cel mai solicitat din zonă pentru cei ce doresc să urmeze studii superioare de profil preponderent tehnic, economic şi medical (majoritatea absolvenţilor noştri devin studenţi la Facultatea de Drept, la A.S.E., la S.N.S.P.A., Institute Politehnice, Institute de Construcţii sau Universităţi de Medicină şi Farmacie). În ultimii ani, s-a înregistrat o creştere a interesului din partea elevilor liceului și pentru Facultăţile de Ştiinţe Politice, de Relaţii publice şi Comunicare, Jurnalism sau Filologie, atât din ţară cât şi din străinătate.

Ofertă educațională

FILIERA/PROFIL/DOMENIUL PREGĂTIRII DE BAZĂ/SPECIALIZARENumăr claseNumăr total locuriNumăr total locuri pentru elevii romiNumăr locuri pentru elevii cu CESMedia ultimului admisCodificareObservații

Matematică-informatică

252318,70130

1 intensiv informatică

Ştiinţe ale naturii

126218,67131 

Științe sociale

252328,541321 intensiv engleză

Premii, proiecte, personalități

  1. Păstrarea procentajului de promovabilitate la Bacalaureat din ultimii 5 ani (între 95 și 100%) și a celui de admitere în instituții de învățământ superior din țară și din străinătate (peste 90%). Astfel, liceul are locul său bine conturat pe filiera academică, majoritatea elevilor care vin să înveţe la noi având media generală din gimnaziu peste 9.00 şi finalizând ciclul liceal cu situaţii la învăţătură remarcabile. Numai la nivelul generației de absolvenți 2019, se înregistrează un procentaj de peste 90% de admiși în învățământul superior din țară și din străinătate (Olanda, Anglia, Elveția) și apariția în lista instituțiilor de învățământ a unor specializări noi precum: Inginerie Spațială, Management și Informatică,Robotică, Inginerie Medicinală.
  2. Obținerea de premii, certificări și diplome ca dovezi ale calității actului educațional (eTwinning School 2019, 2020, E-safetly Scool 2019, 2020, Centru de susținere a examenelor Cambridge  – Silver, centru ECDL, Centru de excelență în informatică, Școală europeană 2012, 2016, Premiul de excelență al Institutului European Român
  3. Activități extrașcolare.
  • Clubul de dezbateri Jean Monnet (coord. Prof. Al Fioșoiu)
  • Clubul Media Jean Monnet (coord. Prof. Jolan Vasiliu)
  • Clubul de dezvoltare personală DE CE ( Prof. Cătălina Ciobanuși prof. Gina Cornea)
  • Echipa de artă dramatică Adentro (coord. Prof. Cătălina Ciobanu)
  • Clubul European Jean Monnet (coord, prof. Mihaela Vâjâitu)
  • Echipa de baschet, echipa de fotbal (coord. Prof. Marinela Pantea, Mariana Predica, Mara Pascal)
  1. Proiecte educaționale:

Festivalul de teatru Jean Monnet (CAER, 21 de ediții)

Simpozionul cu participare internațională Simboluri în universul cunoașterii (CAER, 20 de ediții)

European Village Jean Monnet (CAEM, 4 ediții)

Școala de lideri Jean Monnet (2 ediții)

Conferințe (Europa pentru tine(ri))

Proiecte internaționale  (Mathematique sans frontieres, eTwinning, Erasmus+)

  1. Realizarea de perteneriate educaționale cu instituții culturale, ONG-uri, ambasade etc. pe diferite domenii de activitate (voluntariat, acțiuni caritabile, evenimente culturale și sportive, conferințe, dezbateri, proiecte educative de dezvoltare personală, de cunoaștere și recunoaștere a personalităților contemporane, ecologice, de dezvoltare prin artă și sport, de luptă împotriva bolilor, de integrare a copiilor cu CES, de reducere a discriminării și a segregării În prezent sunt încheiate cca 30 de parteneriate educațioanale.
  2. Drumul spre succes, via Liceul Jean Monnet

VLADIMIR TISMĂNEANU – politolog, profesor de ştiinţe politice la University of Marryland College Park, SUA,

ALEXANDRU SASSU – politician

VIRGINIA RUZICI – campioană internaţională la tenis

RODICA CULCER – realizator TV

DUMITRU FENGA – inginer constructor, realizator Releu Polul Nord, Guvernul Canadian

MIHAI SION BUJOR – ambasador în Dubai

VICTOR MIRCEA – ambasador în Pakistan

VLAD ROŞCA – Director A.U.I.P.U.S.P. sector 1, Bucureşti

ALINA POPESCU – campioană europeană la atletism

MARINA ALMĂŞAN – realizator TV

OZANA BARABANCEA – artist liric al Operei Române , cântăreaţă de jazz

RĂZVAN SABĂU – campion european la tenis junior

CRISTINA GRECEA (ZEVEDEI) – Preşedinte al Departamentului Politici Europene, Dezvoltare economică, socială şi culturală a vieţii din România

ALEXANDRA DULGHERU – campioană internaţională  la tenis

ANDREI SOTA – regizor de film

ALEXANDRU LUSTIG – regizor de teatru

SEVER BÂRZAN – actor

RAREŞ ZIMBRAN – actor

ANA SÂRBU – consultant în comunicare

ANA MARIA PISO – doctorand în astrofizică la Harvard, SUA

ALEXANDRU PETRESCU – doctorand în fizică statistică la Yale, SUA

ANDREI BRAŞOVEANU – profesor la Harvard, SUA

DAVID MORAR – doctorand la School of Public Policy din cadrul George Mason University

TEODOR COBÂLAŞ – inventatorul gropometrului, manager XL Team

… medici, profesori, jurişti, diplomaţi, cercetători al căror număr nu poate fi cuprins într-o  listă cu final…  

…dar poate fi multiplicat infinit cu numele celor care vin din urmă…

  1. ALEXANDRU CRISTIAN, MIHAIL MIHNEA, VÎJU LAURENŢIU, MOICEANU BIANCA, PETRESCU ALEXANDRA, LIVESCU IULIA, DUMITRAŞCU ALEXANDRA, GOGOANŢĂ ALINA, ANTON BIANCA, POPA ANDREEA, NĂFORNIŢĂ OANA, CREŢU FELICIA, MELEPAN RUXANDRA, OŢELEA ANA MARIA, PETRE OANA, MUREŞANU ANDREEA, DASCĂLU GEORGIA, DAN ALEXANDRA – olimpici naţionali la istorie
  2. RADU ARTIOM, DAN ALEXANDRA – olimpici naționali și internaționali la geografie
  3. ENESCU ALEXANDRA, VÎJU LAURENŢIU, ROBU CEZARA, BOGDAN DENISA, VOICU MARIA, PEȘU ALEXANDRA – olimpici naţionali la limba română
  4. ENESCU ALEXANDRA, MOICEANU BIANCA, MATEI MARA – olimpice naţionale la limba engleză
  5. BOGDAN DENISA, IVAN ALEXANDRU – campioni internaționali Robotică
  6. ANTON BIANCA ŞI ANTON EDUARD – campioni naţionali la karting şi la autoslalom
  7. PANTAZICĂ ANTONIA – campioană naţională la gimnastică aerobică
  8. STAN MARA SOFIA – vicecampioană dans sportiv, premiul al II-lea la Concursul Național Made for Europe
  9. LORENŢ ANDREI – vicecampion dans sportiv
  10. MATEI SILVIU – locul al III-lea dans sportiv (DANCEMASTER)
  11. ZANE ANDREI ŞI ZANE GABRIEL – scrimă locul 3 campionatul national sabie 10 -11 Ani ,locul 2 campionatul national sabie 8-9 ani
  12. ALBU ALEXANDRU, MIRICA ALEXANDRU STEFAN – campioni national la polo 
  13. MISTRIC IOANA – locul 1 campionatul national de scrima pe echipe
  14. DINU RAISA – multiplu premiantă la concursuri internționale de interpretare vocală

Ștefania Sîrbu –multiplu campioană la concursuri naționale și internaționale de dans sportiv

Obiective

  • valorificarea specificului organizațional
  • Obținerea unei poziții de top în preferințele absolvenților de clasa a VIII-a cu medii de admitere peste 9.00 și ale familiilor acestora
  • Crearea unui mediu organizațional competitiv
  • Valorificarea resursei umane ca factor principal în redimensionarea imaginii școlii

ACESTE SUNT sintetizate prin:
1.Viziunea LICEULUI:

Ne dorim ca școala  să fie un model de bună practică.

2.Misiunea noastră este să formăm elevi capabili să relaţioneze social, să facă performanţă, să se adapteze la realitatea în continuă transformare şi să fie pregătiţi pentru viitor.

  1. ȚinteLE strategice

T1 – Realizarea cadrului general adecvat pentru o educație sigură și de calitate, într-un climat de securitate si echilibru psihic si emoțional; întărirea statutului activității educative școlare și extrașcolare ca dimensiune a procesului de învățare permanentă; educația și formarea resurselor umane capabile de a conduce educabilii către performanță;

T2 – Dezvoltarea abilităților de relaționare socială; stimularea implicării tinerilor în promovarea valorilor și a principiilor etice: integritate, dreptate, toleranță, pace, cetățenie activă, respectarea drepturilor omului; folosirea potențialului activității educative școlare și extrașcolare ca mijloc complementar de integrare socială și de participare activă a tinerilor în comunitate; promovarea dimensiunii europene și a valorilor multiculturalismului în educația tinerilor;

T3 – Formarea și perfecționarea permanentă a cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar;

T4 – Îmbunătățirea relației școală-părinți-comunitate; conectarea procesului educațional la nevoile sociale ulterioare;

T5 – Redimensionarea și promovarea imaginii școlii; dezvoltarea proiectelor și parteneriatelor școlare;

T6 – Utilizarea în siguranță a tehnologiilor moderne de învățare și comunicare; compatibilizarea sistemului educațional românesc cu cel european, din punctul de vedere al resursei materiale.

Dotări

Numărul sălilor de clasa:  24 organizate în două corpuri

Laboratoare și cabinete:

            – laboratoare  de informatică:  2

– laborator de chimie: 1
– laborator de biologie: 1
– laboratoar de fizică: 1

-cabinet de matematică: 1

-sală de lectură, dotată cu aparatură IT: 1

– depozit de carte (circa 20000 de volume)

cabinet de consiliere  psihopedagogică : 1

 

Sălile de clasă sunt dotate cu mobilier școlar modular (în cea mai mare parte), table interactive și videoproiectoare. Clădirea liceului este supravegheată video,  în interior și în exterior, printr-un sistem de monitorizare prin camere.

Spații destinate cercurilor, cluburilor, atelierelor de dezvoltare personală și pregătirilor suplimentare– 4 săli, cu o capacitate de 10-15 elevi fiecare, dotate cu dulăpioare, pupitre, canapele, televizor, aer condiționat, 1 spațiu de joacă.

 Bibliotecă școlară: – dispune de un fond de ~20 000 de volume care cuprinde diverse domenii de interes pentru elevi și cadre didactice, sală de lectură modernă dotată cu calculatoare conectate la rețeaua de internet ș tablă interactivă.

Cabinete medicale:

Cabinet de pediatrie (1 medic și 2 asistente)

Cabinet de stomatologie (1 medic și o asistentă )

Sală de festivități: cu o capacitate de cca 160 de locuri

Sală de sport: cu  teren  de baschet, volei, handbal

Spaţii sanitare: grupuri sanitare pe fiecare nivel

În curtea liceului sunt amenajate :

– un teren de fotbal
– un teren de handbal
– un teren de baschet

– un teren de oină

– două mini-terenuri pentru jocuri sportive

– un parc dotat cu aparate de sport

Evenimente reprezentative

Zilele liceului 9-11 mai

Informații utile

Specializări

  • Matematică-informatică
  • Științe ale naturii
  • Științe sociale

Fotografii